Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel la sfinţirea noii biserici ortodoxe româneşti din Salzburg, Austria - 13 iunie 2009

Astăzi, 13 iunie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit noua biserică ortodoxă românească cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfinţii Martiri Epictet şi Astion din Salzburg, Austria.

La eveniment au participat reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe surori şi ai altor Biserici creştine, autorităţi de stat şi locale austriece, delegaţi ai Ambasadei României la Viena, preoţi şi membri ai comunităţilor ortodoxe româneşti din Austria şi din alte state europene.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a adresat următorul cuvânt de învăţătură:

Credinţa martirilor – izvor de lumină pentru viaţa Bisericii

'Fii credincios până la moarte
şi-ţi voi da cununa vieţii.'
(Apoc. 2, 10)


Când se sfinţeşte o biserică nouă în tradiţia ortodoxă se înconjoară biserica purtând părticele din relicve de martiri, care apoi, la sfinţirea altarului, se fixează în interiorul sfintei mese, pe care se săvârşeşte apoi Sfânta Jertfă euharistică a lui Hristos.

Această practică nu numai că aminteşte de faptul că multe din primele biserici creştine au fost construite pe mormintele martirilor, ci are şi o semnificaţie teologică. Semnificaţia teologică şi spirituală a prezenţei relicvelor de martiri în piciorul (interiorul) sfintei mese din sfântul altar provine din legătura ce există între moartea martirilor şi taina iubirii lui Hristos mai tare decât moartea, iubire arătată în jertfa lui Hristos pe Cruce, Care S-a rugat pentru cei care L-au răstignit zicând: 'Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac' (Luca 23, 34).

Iubirea lui Hristos mai tare decât ura şi decât moartea este iubirea smerită şi atotputernică a lui Dumnezeu. Această iubire este comunicată prin Sfântul Duh martirilor, pentru a se arăta în ei puterea Crucii şi a Învierii lui Hristos. Legătura spirituală dintre jertfa lui Hristos pe Cruce, jertfa Sa euharistică şi jertfa sau dăruirea de sine a sfinţilor mărturisitori şi martiri, exprimată simbolic în ritualul sfinţirii bisericii, este scoasă în evidenţă de Sfântul Ioan Evanghelistul şi Teologul în cartea Apocalipsei: 'Am văzut sub altar (jertfelnic) sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o (...) Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului. Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, şi Îi slujesc ziua şi noaptea în templul Lui, şi Cel ce şade pe tron îi va adăposti în cortul Său' (Apoc. 6,9 şi 7, 14-15).

Mărturisitorii şi martirii credinţei sunt oamenii cei mai vii spiritual şi mai rugători în faţa tronului lui Hristos (Cf. Apoc. 8, 3-4), pentru că în ei s-a arătat în modul cel mai deplin puterea iubirii mai tari decât moartea, în ei credinţa vie a biruit teama morţii. De aceea, Biserica îi numeşte 'buni, biruitori mucenici', iar slujba sfinţirii bisericii este o venerare deosebită a martirilor. Calendarul Bisericii este plin de nume ale sfinţilor martiri şi mărturisitori ai credinţei. Desigur, în calendar sunt trecuţi doar o parte din mulţimea martirilor şi mărturisitorilor iubirii lui Hristos mai tare decât moartea.

Martirii şi mărturisitorii sunt numiţi 'biruitori' (învingători) cu toate că au murit cu trupul, pentru că ei au învins duhul păcatului, al egoismului, al violenţei şi al răutăţii. În martiri existenţa biologică se transformă în existenţă teologică, existenţa posesivă a vieţii se transformă în dăruire de sine, instinctul conservării se transformă în elan al comuniunii, teama de moarte se transformă în arvună (pregustare) a Învierii. În martiri lucrează harul Sfântului Duh pe care Hristos-Domnul şi Dumnezeu-Tatăl îl dăruiesc celor care sunt mărturisitori ai credinţei, iubitori de dreptate şi adevăr, apărători ai demnităţii umane umilite sau desfigurate de păcatul individual şi colectiv.

Mărturisitori şi martiri ai credinţei s-au „născut” şi în vremurile noastre, iar lumina mărturiei lor trebuie comemorată cu recunoştinţă şi veneraţie, ea fiind izvor de putere spirituală în viaţa şi misiunea Bisericii astăzi.

Mulţimea mărturisitorilor şi martirilor credinţei din fostele ţări cu regim comunist din Europa centrală şi orientală ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare este puterea jertfei şi cât de necesară este lucrarea de vindecare şi înnoire a umanităţii, rănită de ură şi violenţă, de discriminare şi dominaţie, de intoleranţă şi indiferenţă, de multe forme ale morţii fizice şi spirituale.

În timpul persecuţiei comuniste din Europa răsăriteană, o mulţime de episcopi, preoţi, monahi şi laici au murit în închisori sau au suferit pentru credinţa lor. Aceşti martiri şi mărturisitori ai credinţei şi luptei pentru libertate sunt pomeniţi azi în rugăciunile Bisericii noastre în mod permanent la Sfânta Liturghie. Pilda vieţii lor şi rugăciunile lor sunt izvor de inspiraţie şi înnoire pentru viaţa Bisericilor noastre azi. Ei ne cheamă azi să nu despărţim darul libertăţii de darul credinţei şi al sfinţeniei vieţii.

Această biserică nouă are ca ocrotitori şi doi mucenici, pe Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion, ale căror moaşte au fost descoperite la noi în ţară, în judeţul Tulcea, în străvechea cetate Halmyris, în apropierea căreia se construieşte acum o mânăstrie nouă închinată acestor sfinţi mărturisitori şi prieteni ai lui Hristos.

Jertfa şi pilda vieţii lor au fost izvor de inspiraţie pentru ctitorii care au aşezat în temelia acestei biserici pe care o sfinţim astăzi fragmente din moaştele acestor sfinţi mucenici, chemându-i în ajutor pentru a ridica aici o casă a Domnului şi a cultiva darul credinţei, al sfinţeniei şi al iubirii jertfelnice.

Astăzi, în faţa tentaţiei de secularizare, sfinţii ne învaţă că dacă uităm pe Dumnezeu vom uita şi dimensiunea sacră a vieţii umane.

În faţa tentaţiei de a domina asupra altora, sfinţii mucenici ne învaţă să descoperim forţa spirituală de a dărui şi altora din ceea ce suntem şi avem, precum şi de a ne dărui lui Hristos, Cel ce Se dăruieşte nouă în Euharistie.

În faţa tentaţiei de a ne afirma în iubire de sine, sfinţii ne învaţă să găsim bucuria în frumuseţea dobândirii iubirii smerite a lui Hristos pentru toţi oamenii.

Întrucât în sfinţi transpare viaţa şi sfinţenia lui Dumnezeu Cel Viu şi Sfânt, cu adevărat spiritual vii sunt numai sfinţii. De aceea, s-a spus în Biserica primelor veacuri că: 'Sfinţii sunt (cu adevărat) vii. Iar vii sunt sfinţii'.

Frumuseţea artistică a arhitecturii acestei noi biserici inspirate din arhitectura bisericilor româneşti maramureşene din lemn, sub formă de navă, de corabie a mântuiri noastre, cu turla înaltă ca un catarg, ne îndreaptă spiritual spre frumuseţea eternă a Împărăţiei cerurilor.

Numită “laborator al Învierii” sau “anticameră a Împărăţiei cerurilor”, fiecare biserică ortodoxă preînchipuie 'cerul pe pământ', cum spunea Patriarhul Gherman al Constantinopolului, pentru ca pe om să-l înalţe la ceruri. Ca spaţiu sacru de întâlnire a omului cu Dumnezeu, o biserică sfinţită este “Casa Domnului şi poarta cerului” (Facere 28, 17).

Spaţiu sacru de rugăciune, biserica nouă devine un simbol al Bisericii ca adunare a oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi. Prin sfinţire, acestă biserică nouă şi întregul Centru Parohial Cultural-Ecumenic Românesc ni se arată ca binecuvântare a lui Dumnezeu pentru oameni şi ca ofrandă de recunoştinţă (euharistie) a oamenilor adusă lui Dumnezeu.

Construirea acestei biserici ortodoxe româneşti de lemn la Salzburg este unul din exemplele cele mai recente de dialog şi ajutorare ecumenică la nivel practic.

Înălţarea acestei biserici a devenit posibilă prin bunăvoinţa creştină fraternă arătată de părinţii benedictinii de la Abaţia Sankt Peter, care au oferit în mod avantajos terenul pentru construcţia acestei biserici, precum şi prin susţinerea financiară importantă de către Fundaţia Propter Homines (Vaduz-Liechtenstein), a altor binefăcători de aici sau din ţară. Eminenţa Sa Cardinalul Christoph Schonborn, Arhiepiscopia de Salzburg şi îndeosebi întâistătătorul său, Arhiepiscopul Dr. Alois Kothgasser, şi-au arătat sprijinul deosebit faţă de acest proiect.

Întrucât parohia aceasta s-a „născut” cu binecuvântarea vrednicilor de pomenire patriarhi ai României, pomenim acum cu evlavie numele Preafericitului Părinte Justinian Marina, care a dat binecuvântarea înfiinţării acestei parohii în anul 1976, a Preafericitului Justin Moisescu, care a numit, în anul 1985, preot paroh pe Părintele Dumitru Viezuianu şi aducem prinos de recunoştinţă memoriei Preafericitului Părinte Teoctist, care a binecuvântat, în anul 2007, construirea acestei noi biserici.

Totodată, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi de Nord, cu ocazia sfinţirii acestei biserici, pe părintele paroh Dumitru Viezuianu dimpreună cu toată comunitatea ortodoxă românească, harnică şi misionară, luminată de evlavie şi simţire românească, pe toţi ctitorii şi ajutătorii acestui sfânt lăcaş, precum şi pe toţi clericii şi credincioşii prezenţi la acest eveniment sfânt şi solemn de spiritualitate şi demnitate creştină.

Rugăm pe Hristos-Domnul, Cel răstignit şi înviat, să ocrotească această biserică cu rugăciunile bunilor biruitori mucenici Epictet şi Astion şi să dăruiască ajutor sfânt şi bună sporire acestei parohii, precum şi tuturor închinătorilor şi binefăcătorilor ei.


† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române



BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE