Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL adresat participanţilor la Conferinţa Internaţională pentru promovarea dialogului în domeniul incluziunii sociale, Bucureşti, 17-18 noiembrie 2009

DIALOG PENTRU PROMOVAREA INCLUZIUNII SOCIALE

Constatăm cu îngrijorare că România, ca şi întreaga Europă, se confruntă cu o serie de fenomene care afectează integrarea socială a persoanelor vulnerabile, cu efecte asupra respectării egalităţii de şanse în ceea ce priveşte accesul la piaţa muncii, la resurse, bunuri şi servicii. De asemenea, în contextul crizei economice actuale, s-a semnalat creşterea atitudinilor şi abordărilor care au ca efect excluziunea socială a categoriilor defavorizate, cu urmări asociate multiple la nivelul stabilităţii, coeziunii şi păcii sociale.

Astfel, pornind de la faptul că opera socială a Bisericii izvorăşte din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toţi oamenii şi din Sfânta Liturghie a Bisericii, în care este celebrată iubirea milostivă şi jertfelnică a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor, având în vedere realităţile concrete şi necesităţile multiple din domeniu precum şi prevederile cuprinse în Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (Legea nr. 489/2006), care stipulează faptul că Statul Român recunoaşte Bisericii Ortodoxe Române şi celorlalte culte religioase din România rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural, de parteneri sociali şi de utilitate publică, precum şi statutul de factori ai păcii sociale, Patriarhia Română şi Guvernul României au semnat, în data de 2 octombrie 2007, Protocolul de Cooperare în domeniul incluziunii sociale, document-cadru prin care se doreşte reglementarea acţiunilor de cooperare în domeniul incluziunii sociale, potrivit competenţelor stabilite în documentele de organizare şi funcţionare ale fiecărei părţi semnatare, precum şi a dispoziţiilor legale cu incidenţă asupra activităţilor pe care partenerii le vor derula.

Domeniul prioritar, pentru care s-a convenit să se coopereze, este întărirea mecanismului naţional de promovare a incluziunii sociale în România prin intensificarea dialogului social în vederea îmbunătăţirii cadrului normativ şi instituţional din domeniul incluziunii sociale, atât la nivel central cât mai ales local. Astfel, prin acest protocol s-au creat premisele implicării Bisericii Ortodoxe Române în susţinerea, dezvoltarea şi diversificarea sistemului naţional de servicii sociale, precum şi al său propriu, în contextul în care acţiunea social-filantropică a Bisericii este chemată să răspundă unor cerinţe şi standarde tot mai ridicate, mai ales prin intermediul organizaţiilor neguvernamentale.

Totodată, acest document arată preocuparea comună şi responsabilitatea comună a Guvernului României şi a Bisericii Ortodoxe Romane de-a ajuta pe cei defavorizaţi: oameni săraci, copii fără părinţi sau cu părinţi plecaţi in străinătate, bătrâni singuri si neajutoraţi si alte categorii sociale aflate in suferinţă, iar implicarea Bisericii în asistenţa socială este deodată o vocaţie spirituală şi o necesitate practică, urmare firească a practicii şi tradiţiei bimilenare a Bisericii de a ajuta la diminuarea şi alinarea suferinţei umane.

Aceste accente noi privind dialogul sistematic şi cooperarea dintre Stat şi Biserică în domeniul vieţii sociale se explică nu numai prin încrederea de care se bucură Biserica în rândurile populaţiei României, românii fiind unul dintre popoarele cele mai religioase ale Europei, ci şi prin nevoia de a face faţă multor probleme de ordin social care nu sunt numai probleme sociale ale Statului, ci şi probleme pastorale ale Bisericii sau ale cultelor religioase.

Cu alte cuvinte, libertatea sau autonomia cultelor faţă de Stat şi egalitatea cultelor religioase în faţa Statului nu exclud coresponsabilitatea şi cooperarea lor cu Statul pentru rezolvarea problemelor majore şi urgente ale societăţii româneşti actuale, întrucât adevărata libertate este libertatea de-a săvârşi binele, de-a contribui la binele comun.

În acest context, considerăm că o atenţie deosebită trebuie acordată reflexiei comune privind natura şi finalitatea libertăţii, relaţia dintre libertate şi responsabilitate în societatea de astăzi, dar, mai ales, relaţia dintre libertatea individuală şi solidaritatea socială pentru că libertatea în acţiune are nu numai o consecinţă terestră sau socială, ci şi una transcendentă sau spirituală eternă (cf. Matei 25, 31-46).

Din această perspectivă, cooperarea Bisericii cu Statul în domeniul asistenţei sociale înseamnă forţe unite pentru o eficienţă mai mare şi o semnificaţie spirituală mai profundă, bază comună pentru programe social-filantropice şi spiritual pastorale extinse.

În concluzie, apreciem că, prin politici şi programe coerente, care să înceapă cu educaţia pentru demnitatea umană şi prevenirea excluziunii sociale, putem contribui substanţial la susţinerea eforturilor comunitare de apărare a demnităţii umane şi de însănătoşire a vieţii sociale.

† D A N I E L,

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE