Părintele Dumitru Stăniloae –
un mărturisitor al Preasfintei Treimi şi
un înnoitor al Teologiei Ortodoxe


(Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la parastasul de 15 ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae, Mănăstirea Cernica, 3 octombrie 2008)


Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut în data de 16 noiembrie 1903 în comuna Vlădeni, judeţul Braşov, şi a trecut la Domnul în data de 4 octombrie 1993 în vârstă de aproape 90 de ani. Deci anul acesta se împlinesc 15 ani de la trecerea sa la viaţa veşnică. El este considerat ca fiind cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea.

În mod surprinzător, însă, teologia sa cea mai creatoare şi mărturisitoare a fost elaborată în timpul regimului comunist din România începând cu anul 1946, iar lucrările sale de sinteză au fost scrise în cei 20 de ani pe când era pensionar (1973-1993). Între 4 septembrie 1958 şi ianuarie 1963, Părintele Dumitru Stăniloae a fost cercetat, judecat şi întemniţat mai întâi la Bucureşti (închisorile din strada Uranus şi strada Plevna), iar apoi la Aiud. Anii grei de închisoare au fost trăiţi de marele teolog român ca fiind pentru el o şcoală a rugăciunii şi a suferinţelor cu speranţa eliberării. „În închisoare am învăţat să mă rog” – spunea el uneori pentru a arăta că adevărata rugăciune este izvor de putere pentru a purta Crucea cu nădejdea Învierii.

Nu este deci întâmplător faptul că în teologia sa Părintele Dumitru Stăniloae accentuează mult legătura profundă care există între Crucea şi Învierea lui Hristos, precum şi importanţa cunoaşterii lui Dumnezeu, nu numai din făpturi (Creaţie) şi din Scripturi, ci şi din împrejurările vieţii proprii şi ale vieţii comunităţii bisericeşti pătimitoare şi mărturisitoare. O cunoaştere dureroasă sau bucuroasă, după împrejurări, adesea dramatică, uneori dinamică, cunoaştere neînţeleasă în timpul grelelor încercări, dar luminoasă după ce au fost biruite ispitele şi asumate suferinţele. Astfel, teologia mărturisitoare a Părintelui Dumitru Stăniloae nu este una estetică, ci una existenţială, în care taina iubirii jertfelnice a lui Hristos devine, prin credinţă şi suferinţă, prin nevoinţă şi speranţă, taina vieţii creştinului, luminat şi ajutat de Duhul lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat din morţi, Care a coborât la iad, înainte de-a se ridica din mormânt şi de a se înălţa la cer. Iar puterea şi lumina Învierii lui Hristos s-au arătat atât în viaţa Părintelui Dumitru Stăniloae, prin tăria sa de a ierta pe cei ce l-au întemniţat şi pe cei ce l-au părăsit pe când era în suferinţă, cât şi în zelul său misionar şi mărturisitor din teologia sa, pe care a elaborat-o după ce a suferit şi a fost eliberat din închisoare, fapt apreciat nu numai în România, de către monahi, preoţi şi simpli credincioşi, ci şi de către mulţi intelectuali români şi teologi creştini din străinătate. Astfel, institute universitare sau facultăţi de teologie ortodoxă din Paris, Belgrad şi Atena i-au acordat titlul de Doctor Honoris Causa, iar, după revoluţia din 1989, Academia Română l-a ales membru corespondent al ei în anul 1990 şi membru titular în anul 1991.

Părintele Stăniloae rămâne veşnic un teolog al iubirii Preasfintei Treimi, un prieten fidel al Sfinţilor Părinţi ai Bisericii şi un înnoitor al teologiei ortodoxe, pe baza tradiţiei din trecut şi a creaţiei intelectuale şi duhovniceşti din prezent. Toată teologia sa are în centrul ei lumina şi iubirea Sfintei Treimi sau legătura sfinţitoare şi mântuitoare a Persoanelor divine cu persoanele umane, chemate prin Biserică la îndumnezeire, viaţă şi fericire veşnică.

Teologia Sfinţilor Părinţi, pe care Părintele Dumitru Stăniloae i-a iubit, i-a tradus şi explicat, este baza tradiţională a teologiei sale creatoare şi mărturisitoare. El, însă, nu numai a citat din operele Sfinţilor Părinţi, ci şi le-a continuat şi le-a aprofundat, în mod fidel şi creator, arătând, pentru timpul nostru, permanenta frumuseţe şi frăgezime sau prospeţime a teologiei Părinţilor Sfinţi, luminaţi de Duhul Sfânt, Care arată mereu Bisericii că “Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13, 8).

Cu aceste gânduri de permanentă admiraţie, recunoştinţă şi pioasă preţuire, rugăm pe Hristos Domnul Cel Răstignit şi Înviat să dăruiască pururea sufletului Părintelui nostru Dumitru Stăniloae bucuria comuniunii cu Preasfânta Treime şi cu toţi sfinţii lui Dumnezeu, iar pe noi să ne ajute să fructificăm lumina vieţii şi teologiei lui, spre slava lui Dumnezeu, binele Bisericii şi mântuirea oamenilor.


Veşnica lui pomenire din neam în neam!



† D A N I E L
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române