Cuvântul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la primirea moaştelor Sf. Apostol Pavel, Bucureşti, 23 octombrie 2008

CALEA SFINŢILOR – LUMINA BUCURIEI VEŞNICE

Înaltpreasfinţia Voastră,
Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Panteleimon
de Veria, Nausa şi Kampania,

Cu bucurie mare vă primim astăzi la Patriarhia Română ca pe un frate şi prieten al Bisericii noastre şi al poporului român, care acum ne aduceţi aici la Bucureşti un odor de mare preţ, şi anume sfintele moaşte ale Sfântului Apostol Pavel în anul acesta 2008, când se împlinesc 2000 de ani de la naşterea Sfântului Apostol Pavel.
Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic a proclamat anul 2008 ca an jubiliar al Sfântului Apostol Pavel şi a organizat recent la Constantinopol ( 9-11 octombrie 2008) Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe şi un simpozion internaţional consacrat Sfântului Apostol Pavel, afirmând comuniunea Bisericilor Ortodoxe surori în bucuria comuniunii Sfinţilor lui Hristos.
Acum, cu binecuvântarea Sanctităţii Sale Patriarhul Bartolomeu, ne aduceţi la Bucureşti moaştele Sfântului Apostol Pavel cu prilejul sărbătorii hramului şi resfinţirii Catedralei Patriarhale din Bucureşti, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
În numele ierarhilor, clerului şi credincioşilor pelerini din România vă adresăm, cu dragoste şi recunoştinţă, un frăţesc şi călduros cuvânt de: Bine aţi venit!
Moaştele Sfântului Apostol Pavel s-au întâlnit la baza Dealului Patriarhiei, lângă o Cruce în piatră, cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, şi apoi în procesiunea numită „Calea Sfinţilor” au urcat pe colină până la Catedrala Patriarhală.
Calea Sfinţilor are o valoare de simbol cu profund înţeles duhovnicesc. Calea Sfinţilor este calea dreptei credinţe pe care trebuie să o mărturisim împreună în vreme de bucurie şi în vreme de încercare.
Calea Sfinţilor este calea vieţii sfinte, viaţă de rugăciune şi fapte bune. Calea Sfinţilor este calea bucuriei şi a mântuirii, calea vieţii veşnice, ca unire a creştinilor cu Preasfânta Treime, prin Sfintele Taine ale Bisericii, ca arvună a vieţii din Împărăţia cerurilor.
Calea Sfinţilor ne cheamă să ne bucurăm împreună cu sfinţii lui Dumnezeu şi să le cerem ajutorul ca să ne întărim în iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, să intensificăm comuniunea Bisericilor noastre, prietenia şi cooperarea dintre poporul român şi poporul grec.
Calea Sfinţilor ne cheamă să mărturisim valorile şi frumuseţile Ortodoxiei în ţara noastră, în Europa şi în toată lumea, şi să împărtăşim tuturor bucuria şi pacea pe care le primim de la Dumnezeu prin rugăciunile sfinţilor lui Dumnezeu.
Vă dorim tuturor celor prezenţi să aveţi parte de bucuria şi pacea sfinţilor lui Hristos şi ai Bisericii Sale.

† DANIEL
Patriarhul României