Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat participanţilor prezenţi la proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, Constanţa, 2 noiembrie 2008

 

SAVANT ŞI SFÂNT - CUVIOSUL
DIONISIE EXIGUUL, PĂRINTELE EREI CREŞTINE


ÎNALTPREASFINŢIILE ŞI PREASFINŢIILE VOASTRE
PREACUCERNICI ŞI PREACUVIOŞI PĂRINŢI,
DISTINŞI INVITAŢI, IUBIŢI FRAŢI ŞI SURORI ÎN DOMNUL,

Cu aleasă bucurie vă facem cunoscut că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 9 iulie 2008, a aprobat canonizarea ca sfânt a Cuviosului Dionisie Exiguul, cel Smerit sau Neînsemnat, după ce a examinat procesul verbal al Comisiei sinodale pentru canonizarea sfinţilor români, în legătură cu adresa nr. 5113/2008 a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, sub semnătura Noastră, fiind aduse în susţinerea propunerii de canonizare a Cuviosului Dionisie Exiguul, argumente canonice, istorice şi pastoral-misionare, care au scos în evidenţă Ortodoxia credinţei, Viaţa curată şi sfântă a Cuviosului Dionisie Exiguul, sprijinul adus monahismului dobrogean, erudiţia şi contribuţia sa la cunoaşterea şi schimbul de valori dintre creştinismul răsăritean şi cel apusean, prin traducerea operelor Sfinţilor Părinţi, a Sfintelor Canoane, precum şi prin lucrări de cronologie, fiind recunoscut ca părinte al erei creştine.
Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul a trăit între anii 465 – 545 şi a fost o mare personalitate a creştinismului românesc care a marcat cultura universală prin propunerea numărării anilor începând cu Hristos Mântuitorul lumii. Cercetătorii care au studiat contribuţiile teologice ale monahului dobrogean l-au caracterizat drept un „erudit daco-roman” sau „podoabă a Bisericii noastre strămoşeşti”.
Lucrarea împlinită prin această canonizare a eruditului monah dobrogean reprezintă atât confirmarea credinţei lui dreptmăritoare şi a vieţii lui sfinte cât şi recunoaşterea contribuţiilor acestui luminător la istoria creştinismului.
Originea dobrogeană a Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul este mai presus de orice îndoială. În afară de mărturia fără echivoc a lui Casiodor, vine dovada fraţilor de viaţă monahală, călugării sciţi, cu care Cuviosul Dionisie Exiguul a ţinut o legătură strânsă de-a lungul întregii vieţi. În acest sens, avem chiar propria mărturie în prefaţa la traducerea Epistolei sinodale a Sfântului Chiril al Alexandriei, adresată părintelui său duhovnicesc, alături de care, drept urmare a “sfintelor strădanii” ale acestuia, dobândise calea spre adevărurile dumnezeieşti
Pregătirea sa teologică, de excepţie, a fost aceea care l-a „recomandat” pentru a fi chemat la Roma de papa Ghelasie (492-496), care avea nevoie de un bun cunoscător al limbilor latină şi greacă, lucru deloc lipsit de importanţă, dacă avem în vedere că erudiţia sa ajunsese să fie cunoscută până la Roma.
În timpul iernii dintre anii 496 şi 497 şi la puţin timp după moartea papei Ghelasie, Dionisie a ajuns la Roma, unde a fost primit la mănăstirea Sfânta Anastasia. Abatele acestei mănăstiri, care avea atribuţii legate de cancelaria pontificală şi de întreţinerea arhivei, îl primeşte şi îi încredinţează responsabilităţi privitoare la arhiva cancelariei pontificale pe care Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul o reorganizează devenind „noul fondator al arhivelor” pontificale. Această activitate de arhivist a constituit pentru Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul o temelie a muncii sale de traducător, de canonist şi de prelucrător al datelor din arhive.
Încă de la începutul activităţii sale cărturăreşti, Cuviosul Dionisie Exiguul a prezentat în mod fidel mărturisirea ortodoxă, prin traducerea din greceşte a operelor Sfinţilor Părinţi şi a Sfintelor Canoane de la primele patru Sinoade Ecumenice.
Trei mari virtuţi au împodobit viaţa Cuviosului Dionisie Exiguul: credinţa ortodoxă păstrată cu sfinţenie de-a lungul întregii vieţi, smerenia inimii, dragostea faţă de Dumnezeu şi de oameni.
Despre smeritul monah străromân, a scris, cu rigoare de cancelarie, un fost prim-ministru al regelui Teodoric, şi anume, Casiodor, oferind o caracterizare de o frumuseţe greu egalabilă, marcată în principal de respect, preţuire şi admiraţie, dar şi ca un mesaj pentru urmaşi: „Naşte încă şi astăzi Biserica universală bărbaţi iluştri, strălucind de podoaba dogmelor adevărate. Căci a fost în zilele noastre şi călugărul Dionisie, scit de neam, dar după caracter cu totul roman, foarte învăţat în amândouă limbile, dovedind prin faptele sale echilibrul sufletesc pe care îl învăţase în Cărţile Domnului. A cercetat Scripturile cu o râvnă atât de mare şi le-a înţeles astfel încât ori de unde ar fi fost întrebat avea răspunsul pregătit, dându-l fără nici o întârziere... În el era multă simplitate împreună cu înţelepciune, smerenie împreună cu învăţătură, moderaţie împreună cu talentul de a vorbi, încât se socotea un nimic, sau unul dintre cei din urmă slujitori, deşi era vrednic, fără îndoială, de societatea regilor. Să mijlocească pentru noi, el care obişnuia să se roage împreună cu noi, ca să putem fi ajutaţi acum prin meritele lui, cu rugăciunea căruia am fost întăriţi aici pe pământ”
Cuviosul Dionisie Exiguul, încă din timpul vieţii, ajunsese să fie o autoritate recunoscută, situându-se totdeauna pe aceeaşi linie: întărirea legăturilor între valorile creştine şi romane, traducerile clare şi ordonate ale celor mai importante documente ale vremii, calculul pascal, dar mai ales, propunerea făcută ca timpul să fie socotit de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, ca iniţiator al cronologiei creştine, Sfântul Dionisie Exiguul este considerat părintele erei creştine. Iar, ca traducător în limba latină şi prezentator al Sfintelor Canoane, este considerat şi „părintele Dreptului bisericesc”. A trecut la Domnul probabil în Mănăstirea şi Universitatea Vivarium din Calabria (Italia) în anul 545.
Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul este cel ce a propus o nouă cronologie a istoriei lumii, care să înceapă de la Hristos şi nu de la Diocleţian. Motivul a fost, zicea el, că în timp ce Diocleţian persecuta pe creştini, Hristos este 'începutul nădejdii noastre' şi 'cauza restaurării noastre' prin suferinţa Lui mântuitoare. În acest sens el a răspuns în anul 526 interpelării oficiale a curţii papale, reafirmând autoritatea Sinodului de la Niceea şi a datelor stabilite de acesta şi a aşezat începutul numărării anilor de la timpul Naşterii Mântuitorului Hristos.
Calculat şi propus în vremea lui, sistemul cronologic al Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul a putut deveni apoi cronologia lumii civilizate.
Din mulţimea arhiereilor, monahilor şi a creştinilor simpli, cunoscuţi pentru trăirea credinţei lor, care îşi au obârşia pe pământul binecuvântat al Dobrogei, ce poartă urma paşilor Sfântului Apostol Andrei, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul) este alături de Sfântul Ioan Casian o personalitate a Bisericii creştine universale. Dacă am lua în considerare numai reformarea cronologiei, printr-un nou punct de referinţă în numărarea anilor, adică de la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, universalitatea acestei contribuţii ar fi suficientă pentru ca numele Sfântului Dionisie Exiguul să fie cunoscut de toţi credincioşii poporului român. Dar pe lângă această contribuţie, izvorâtă din erudiţia sa, se adaugă smerenia sa constantă, care lumina viaţa sa sfântă, calitate recunoscută şi mult preţuită de contemporanii săi.
Întrucât Sfântul Cuvios Dionisie s-a numit pe sine Exiguus, adică cel neînsemnat sau smerit, acoperindu-şi astfel virtuţile sale cu smerenia, Biserica noastră l-a însemnat în calendar pe cel ce se considera „neînsemnat” recunoscându-i sfinţenia lui şi înţelepciunea lui, pentru că a preţuit mult timpul unit cu Veşnicia şi pe oameni uniţi cu Hristos – Înţelepciunea Divină.
Proclamarea locală, la Constanţa, în 2 noiembrie 2008, a canonizării Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul, după proclamarea oficială solemnă de la Bucureşti, în data de 26 octombrie 2008, constituie o binecuvântare deosebită pentru Dobrogea la împlinirea a 130 de ani de la revenirea acesteia la Patria Mamă, România (1878-2008). Rugăm pe Hristos Domnul Cel ce „este Acelaşi, ieri, astăzi şi în veci” (Evrei 13, 8) să binecuvinteze Dobrogea şi întreg neamul românesc, purtător şi cultivator al credinţei apostolice primită de la Sfântul Apostol Andrei, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor.


† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române