O CATEDRALA PENTRU CAPITALA[1]

I. Inceputul demersurilor pentru construirea catedralei in Bucuresti

a). Amplasamentul Catedralei Neamului pe Dealul Arsenalului

(opinii din anii 1926-1929 ale unor oameni de cultura).

II. Repere istorice legate de amplasamentul viitoarei catedrale

a). Marea Podgorie a Bucurestilor

b). Altarele din Dealul Mihai Voda si Dealul Spirii

I. Inceputul demersurilor pentru construirea Bisericii Catedrale in Bucuresti

Scrie in istoria tarii si a neamului nostru ca domnii si boierii pamanteni in urma unor evenimente insemnate pentru tara si neam, ei inaltau cate o biserica sau manastire ca semn de multumire si recunostinta fata de Cel Atotputernic, de la care izvoraste tot binele si fericirea. Ne spun cronicarii de comun acord  si cu vadita satisfactie, ca Stefan cel Mare, Domnul Moldovei, in urma fiecarui razboi incoronat de succes, inalta cate o biserica sau manastire. Tot din recunostinta, pentru scaparea sa miraculoasa de la moarte  Mihai Viteazul, a ridicat apoi fosta manastire din Bucuresti, a carei biserica ,,salvata” ii poarta si astazi numele.

Alti domnitori ca Mircea, Neagoe Basarab, Matei Basarab etc., inaltau insa biserici cu multa credinta si piosenie. Toate acestea erau inzestrate de catre intemeietorii lor cu tot ce era necesar pentru existenta si splendoarea lor. De multe ori le veneau in ajutor si alti demnitari ai vremii. Aceasta pentru ca, in duhul credintei stramosesti, mosii si stramosii nostri aveau in vedere sa  lase, in viata fiind, sau pe patul de moarte, si cate o particica din avutul lor castigat cu sudoarea fruntii si prin gratie divina, ca sa fie intrebuintat pentru sufletul lor. In felul acesta se explica existenta numeroaselor biserici si manastiri, care presara tara noastra de la un capat pana la celalalt. Era deci un frumos obicei, care devenise o  sfanta datorie, ca tot romanul sa-si inalte mintea si inima catre cele ceresti si sa nu le tina tintuite numai catre cele pamantesti.[2]

Ideea unei „Catedrale a Mantuirii Neamului“ s-a pus intotdeauna in stransa legatura cu marile evenimente din istoria poporului roman, care au echivalat cu o adevarata izbavire, eliberare, si afirmare a neamului romanesc, din viata caruia Biserica n-a lipsit niciodata. Aceste evenimente au fost aproape asemanatoare cu o ,,mantuire”, adica o izbavire, eliberare de rau, de pacat si din moarte. Nu intamplator, Andrei Muresanu adresa poporului roman indemnul: „Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte !“, indemn care a devenit emblema si imn national[3].

In practica Bizantului si a statelor ortodoxe care i-au urmat, organizarea statala implica si organizarea bisericeasca - patriarhul fiind intotdeauna in apropierea bazileului.[4] Astfel oriunde se muta capitala tarii se muta si resedinta intaistatatorului Bisericii, iar pentru a raspunde necesitatilor se construia o catedrala care sa exprime aceasta noua situatie. In aceasta traditie, odata cu crearea noului stat, independent politic dar si bisericesc, cum devenise Romania in secolul al XIX-lea, a aparut necesitatea unei noi Catedrale care sa intareasca noua realitate istorica. 

Iata care era dorinta poporului dupa dobandirea independentei in 1877 si dupa proclamarea Romaniei ca stat in 1881: Sfanta noastra Biserica si intreaga natiune romana nu inceteaza a sarbatori si a se ruga lui Dumnezeu  pentru sfanta sigilare de sus a unui asemenea maret act national…[5] si sub impresia atator fapte deosebite pentru tara si neam, s-a hotarat facerea unei catedrale in Bucuresti demna de capitala tarii.[6]

Acum sunt intocmite Statutele Asociatiei de Constructie a Catedralei din Bucuresti votate de Adunarea Generala in Sedinta din 19 Martie 1881 unde in  CAP. I , Art. 1. citim: Se instituie  asociatia pentruedificarea unei Biserici Catedrale in capitala Romaniei, care Catedrala sa fie prin proportiile sale, un monument amintitor actualei situatii a tarii si nealteratei pietati nationale.[7]   Iar in CAP. V. , Art. 23. citim: Hramul Catedralei sa fie si cel al Invierii Domnului nostru Iisus Hristos in amintirea fericitei invieri a Romaniei[8].

In Monitorul Oficial Nr. 49 din 6 (18) Iunie 1884 gasim publicata hotararea Guvernului condus de I. C. Bratianu, care aloca Ministerului cultelor si instructiunilor publice suma de 5.000.000 lei pentru Biserica Catedrala din Bucuresti[9], demna de religiozitatea poporului roman si de faptele marete cu care l-a invrednicit Dumnezeu.[10]

Cum s-a dorit  sa se pecetluiasca unitatea de neam si de credinta?

,,…daca Dumnezeu ne-a invrednicit a ne mandri sa fim cea mai fericita generatie a neamului (generatia care a infaptuit Marea Unire) apoi dorinta sfanta avem sa ne dovedim si vrednici de aceasta distinctie, justificand fiecare fiu al neamului aceasta mandrie in masura cea mai mare prin jertfe pentru asezamintele tarii si indeosebi prin Sfanta sa Biserica……Catedrala Mantuirii Neamului sa dovedeasca prin concursul personal al fiecaruia, ca este simbolul vazut al unitatii noastre de lege si  credinta, de care sa ne lege si amintirea placuta, ca am contribuit cu tot ce am putut la inaltarea ei…” ( Mitropolitul Primat Miron Cristea - la sedinta Sfantului Sinod din 10/23 Mai 1920)

,,…BISERICA MANTUIRII pe care suntem datori sa o ridicam in Capitala tuturor romanilor, sa fie semn de multumire pentru ajutorul Celui Prea Inalt si ca simbol al unitatii sufletesti a intregului neam  si spre vesnica pomenire celor raposati pentru infaptuirea Romaniei intregite…” (Regele Ferdinand – fragment din scrisoarea adresata Sfantului Sinod la 10 Mai 1920)

,,…am nadejdea neclintita, ca fiecare roman, de orice varsta, si orice stare, va contribui dupa putere la zidirea bisericii numita Biserica Mantuirii Neamului pe care o vom lasa urmasilor ca semn de multumire Atotputernicului Dumnezeu pentru ajutorul ce ne-a dat si binele ce a revarsat totdeauna asupra neamului romanesc…”(I.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei- Bucuresti 10 Mai 1920)

,,… fiindca aceasta biserica va fi a intregului neam romanesc, socotesc ca nu va fi roman si crestin adevarat, care sa nu-si dea cu bucurie obolul sau, pentru acest monument istoric…”( Episcopul Nifon al Dunarii de Jos- 10 Mai 1920)

,,…Intrarmat cu credinta in Cel mort si inviat, poporul romanesc, cu cat simtea ca moare sub lovituri straine, cu atat era mai sigur de reinvierea  lui. La lumina credintei, el n-a putut sa vada in ranile si durerea lui, decat pretul crestin de a-si merita viata si de a-si rascumpara ca si Mantuitorul dreptul la nemurire…

…ne readucem aminte de trecutul indepartat, modest dar stralucit prin vlaga si frumusetea lui, cand sufletul neamului romanesc se sprijinea in credinta, si cand patria romaneasca se sprijinea pe sfintele altare…

…In fata unei istorii de lacrimi si altare, s-a  inteles ca taina trainiciei si a dainuirii noastre trebuie cautata in aceste altare, la care poporul si Voievozii isi inchinau dea pururi si jalea si izbanda…(P.S. Arhiereu Vartolomeu Bacaoanu, Loctiitor de Episcop al Ramnicului Noului-Severin, Bucuresti-10 Mai 1920)[11]   

a). Amplasamentul Catedralei Neamului pe Dealul Arsenalului

- opinii ale unor oameni de cultura din anii 1926-1929  -

Nicolae Iorga, in Ziarul Neamul Romanesc, din 26 februarie 1926, propune inaltarea catedralei pe Dealul Mihai Voda, in locul Arsenalului armatei:

Pentru catedrala se mai cere si putinta de a iesi la iveala, necesitatea de a se gasi in fundalul unei mari si frumoase artere de circulatie, de a fi accesibila din mai multe parti…Puneti catedrala undeva sus,... la loc larg, deschis,  unde e Arsenalul, de exemplu…

Amplasamentul de pe Dealul Arsenalului a fost recomandat si de arhitectul Petre Antonescu, in Ziarul Neamul Romanesc, din 27 februarie 1929:

Plecand  de la ideea ca aceasta catedrala va fi cel mai insemnat monument al tarii, se intelege de la sine ca va trebui asezat pe unul din locurile cele mai proeminente ale orasului…in asa fel incat sa se impuna cat mai mult vederii fara a fi cautat.

Pentru asezarea monumentului pe o culme, am avea pilda clasica a acropolelor antice, iar in timpurile medii am cita catedrala de la Praga, care, prin frumusetea ei, constituie punctul cel mai impresionant al acestui oras. Din vremea noastra as da pilda biserica Sacre - Coeur, din Paris care a imbogatit de curand capitala Frantei cu o minune monumentala de un efect estetic uimitor.

De aceea, mai mult ca oricare monument al capitalei, catedrala trebuie sa fie ridicata pe pozitia cea mai deluroasa posibila. Biserica Neamului trebuie sa vegheze de la inaltime, ca o straja divina, intreaga capitala.

Din dealurile ce domina mai central Bucurestii, avem din fericire, foarte potrivit pentru catedrala, tot platoul Arsenalului, intins pe zeci de mii de metri patrati, pana aproape de inima capitalei…

Tot pentru Dealul Arsenalului a optat si inginerul V.I. Istrati in brosura Catedrala Neamului, Bucuresti, 1929:

Parerea mea a fost si o mentin si astazi, ca o asemenea catedrala trebuie asezata pe una din colinele ce se intind pana aproape de centrul orasului, pentru ca sa fie vazuta cat de departe; sa fie asezata astfel incat nu numai sa domine cat mai mult orasul, dar sa se bucure in acelasi timp de o adevarata liniste sufleteasca.

Singurul loc propriu acestei catedrale este Dealul Mihai Voda, unde este astazi instalat Arsenalul armatei…deci in apropierea centrului capitalei[12].

Iata de ce ideea „Catedralei Mantuirii Neamului“, lansata si dupa dobandirea independentei, dar mai ales dupa reintregirea Romaniei, de catre patriarhul Miron Cristea si imposibila de realizat in vremea comunismului, sub patriarhii de vrednica pomenire Justinian si Iustin, a fost din nou adusa in actualitate de catre Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist ca pe o obligatie morala de a duce mai departe si indeplini ideea inaintasilor Prea Fericirii Sale.[13]

II. Repere istorice legate de locul amplasarii Catedralei Neamului

   a). Marea Podgorie a Bucurestilor

Oras asezat pe o campie intinsa, unduita precum cursul Dimbovitei,   Bucurestiul, era recunoscut altadata pentru suprafetele mari de vita-de-vie care se intindeau din ce in ce mai mult, incat din dealul Cotrocenilor si pana la cel al Vacarestilor alcatuiau marea si renumita  Podgorie a Bucurestilor.

Cea mai mare parte a acestor vii era in proprietatea acelora care detineau la acea vreme puterea politica si sociala, adica domnul tarii si boierii.

Intinsele suprafete ale orasului erau in stapanirea domnitorului si mai ales a manastirilor, cuprinzand si asa zisele dealuri, cu ar fi de exemplu: dealul Mitropoliei, dealul Cotrocenilor, dealul Lupestilor, dealul Spirii, dealul Filaretului, dealul Vacarestilor etc.[14]

Dealul cu vii din Podgoria Bucurestilor

Toate manastirile construite in Bucuresti, ctitorite in special de domnii tarii, au fost inzestrate pe langa alte bunuri, cu vii intinse care aduceau un venit absolut necesar in vremuri in care ele deveneau adevarate ,,fortarete” de credinta si de cultura la care-si gaseau adapost nu doar cei oropsiti ai sortii (saraci, orfani, bolnavi etc.), ci ele uneori trebuiau sa asigure cele necesare ostirii in incercarile grele prin care trecea tara. Drept dovada avem Manastirea Radu Voda, aflata pe malul drept al raului Dimbovita – ca mai toate manastrile, deoarece locul  era mai inalt si ferit de inundatii – care era cea mai bogata in mosii, mori, livezi si vii.

Biserica Bucur si Manastirea Radu Voda

Una din intinsele ei vii se afla pe o parte din dealul Lupestilor, numit mai tarziu Dealul Spirii, cealalta parte a dealului (Dealul Mihai Voda) fiind in stapanirea Manastirii Mihai Voda[15] ctitoria lui Mihai Viteazul, care a fost daramata in 1984 impreuna cu alte biserici (vom reveni cu detalii).

 O slaba amintire topografica despre existenta acestor vii bucurestene care ocupau o intindere mare din suprafata orasului s-a pastrat prin denumirea unor strazi: Viisoarei, Povernei (unde la inceput a fost o povarna primitiva), Heliade intre vii, Ziduri intre Vii,  si lunga Soseaua Viilor care trecea pe culmea dealului printre vii, adica tocmai prin mijlocul podgoriei bucurestene. O parte din aceasta artera importanta si-a schimbat denumirea purtand numele eroului de la 1821, Tudor Vladimirescu, si devenind, bineinteles, bulevard[16].

Se pare ca o parte din viile de pe Dealul Podgoriilor au fost distruse in vremea lui Mihai Viteazul, atunci cand ostile lui Sinan Pasa au ocupat Bucurestii, distrugand si incendiind o parte insemnata a orasului[17].

b). Altarele din Dealul Mihai Voda si Dealul Spirii

I. Dealul Lupestilor din Podgoria Bucurestilor s-a numit apoi Dealul Spirei sau Spirii, dupa numele doctorului Spirea (Spiridon Kristofi) ctitorului Bisericii[18] construite pe Dealul Spirii inainte de 1765[19] cu ajutorul rudei sale Hristofi (fost ceaus spataresc–apoi capitan de lefegii), pe domeniul ce apartinea Mitropoliei[20].     

Biserica Sf. Spiridon- Spirea Veche, 1984              Prima Biserica Sf. Spiridon- Spirea Veche

Dealul a fost cultivat tot cu vita-de-vie si chiar cu livezi inca din timpul lui Alexandru Ipsilanti (1774-1882), care in 1775 ridicase in apropiere, mai jos de Biserica Spirea Veche, resedinta domneasca numita Curtea Noua[21], devenita Curtea Arsa dupa ce a fost mistuita de incendiul din 1812.

II. Dealul Mihai Voda (dealul cu viile manastirii Mihai Voda –1595) si imprejurimile lui au fost o oaza de spiritualitate prin altarele bisericilor care strajuiau resedinta domneasca de la Curtea Noua a lui Alexandru Ipsilanti, si tezaurul arheologic milenar al locului.

Dintre Bisericile existente odinioara[22] amintim:

Biserica Alba -Postavari[23] una din cele mai vechi biserici din Bucuresti[24], a doua ca vechime dupa Biserica Bucur,  rezidita pe la 1564-1568 (ridicata pe locul unei mai vechi manastiri care exista la 15 martie 1433).

Biserica Sf. Nicolae- Alba Postavari

inainte de demolare, martie 1984

In aceasta Biserica inainte de a fi dus in fata calaului, Mihai Viteazul s-a rugat pentru a fi salvat de la moarte.  Din 1635 Biserica devine metoc al Manastirii Mihai Voda. Sapaturile arheologice facute in anii 1953-1956 in aceasta regiune au dat la iveala resturi ale primei biserici de la sfarsitul sec. al XVI-lea, in jurul careia era un cimitir[25].

Manastirea Mihai -Voda ctitoria lui Mihai Viteazul zidita in anul 1595.[26]

Manastirea si podul Mihai Voda la 1793

Manastirea fusese bogat inzestrata de ctitorul ei si inchinata la ,,Simopetra”[27]

Manastirea Mihai Voda in timpul demolarilor - 1984

Schitul Maicilor[28] un alt ansamblu manastiresc ridicat la poalele Dealului Spirii inainte 1726 octombrie 1, (data Pisaniei[29]).

Schitul Maicilor

Biserica Izvorul Tamaduirii atestata la 30 martie 1785 ca biserica de lemn si apoi inlocuita cu una din zid 1794 septembrie 8, (data Pisaniei[30]).

Biserica Izvorul Tamaduirii demolata in 1984

Curtea Arsa a lui Alexandru Ipsilanti a avut si ea o biserica precum aveau toate curtile domnesti sau boieresti: Biserica Sfanta Ecaterina zidita prin 1775,  care a dainuit pana prin 1875. In acest timp ea a fost transformata in geamie turceasca odata cu ocupatia vremelnica a turcilor, iar odata cu construirea Arsenalului Armatei in 1860 peste subsolurile Curtii Arse (in 18-22 decembrie 1812), paraclisul e transformat in ,,Pulberaria Armatei”.[31]

Dupa lupta de la  13 septembrie 1848, din Dealul Spirii dintre un grup de bravi pompieri romani si armata cea mare a lui Omer Pasa, si dupa Unirea Principatelor Romane, Dealul Spirii a devenit Dealul Arsenalului. Este cel mai inalt deal al orasului, o adevarata ,,rezervatie” arheologica[32] prin vestigiile resedintei domnesti de la Curte Noua a lui Alexandru Ipsilanti (1775), cea mai mare bogatie a acestui deal cu imprejurimile lui fiind bisericile de manastire sau schit, cu adevarat un tezaur istoric viu, care din pacate a fost demolat tot pentru a se construi in special curtea imensa a Casei Poporului  (vezi Harta[33]).

Harta Bucurestilor (cartierul Izvor dupa 1999)

cu locatia Bisericilor daramate sau translate

O sfanta datorie ne indeamna sa aducem la cunostinta cititorilor stradaniile Bisericii noastre pentru construirea in Bucuresti a unei catedrale patriarhale, inchinate tuturor eroilor care s-au jertfit, de-a lungul intregii noastre istorii pe altarul credintei, libertatii si unitatii neamului romanesc.