Înalt Prea Sfinţiei Sale,

Înalt Prea Sfinţitului Pimen,

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor,

„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi, Dumnezeul lui Israel” (Psalmul 67, 36).

Înalt Prea Sfinţia Voastră,

Prea Cuvioşi şi Prea Cucernici Părinţi slujitori,

Drept slăvitori creştini ai plaiurilor bucovinene,

Invitaţia frăţească ce ne-aţi adresat-o, de a participa la sărbătoarea hramului bisericii Sfântului Ioan cel Nou, catedrală a Arhiepsicopiei Sucevei şi Rădăuţilor, ne-a prilejuit bucuria retrăirii momentelor când, an de an, în urmă cu decenii, ne-am aflat în mijlocul bunilor şi cinstiţilor noştri credincioşi ortodocşi de pe meleagurile bucovinene. Încercăm sentimente de părere de rău că, din cauza unui program prestabilit, nu putem participa dar, prin ceea ce simţim şi trăim, vă rugăm să ne socotiţi alături de Înalt Prea Sfinţia Voastră şi de toţi închinătorii participanţi la această măreaţă sărbătoare.

Mănăstirea, actuală catedrală, precum şi Sfântul Ioan cel Nou care îşi are moaştele la Suceava din vremea binecredinciosului domn Alexandru cel Bun, reprezintă momente de referinţă în istoria vieţii noastre naţionale şi religios-culturale.

Biserica întruchipează gândirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare ca, prin fii săi, Bogdan al III-lea, ce a înălţat-o, şi Petru Rareş care a înfrumuseţat-o, să continue, şi după trecerea sa la cele veşnice, lucrarea de zidire sufletească prin ridicarea unui locaş spre închinare şi un edificiu care să reprezinte geniul creator al poporului drept-credincios în plan cultural-arhitectonic, specific stilului ce-i poartă numele.

Asemenea şi Sfântul Ioan cel Nou permanentizează trăirea vieţii de sfinţenie începută din perioada apostolică şi a primilor martiri, continuată apoi, până în vremurile noastre de mulţimea Sfinţilor şi trăitorilor ce şi-au găsit recunoştinţa în cinstirea pe care Biserica le-a acordat-o, prin canonizarea lor şi prin cinstirea an de an în ziua pomenirii, arătând că „minunat este Dumnezeu întru sfinţii săi, Dumnezeul lui Israel”. Viaţa Sfântului Ioan cel Nou este, de altfel, şi unul din primele monumente de cultură, scrisă de Grigore Ţamblac, cărturar de seamă, contemporan cu momentele pe care le descrie şi implicat în multe din evenimentele religioase ale vremii.

Dacă Praznicele noastre Împărăteşti sunt sărbători de importanţă deosebită, hramul unei biserici este tot atât de însemnat, prin aceea că face referire în mod cu totul deosebit la ideea de viaţă comunitară şi comuniune în jurul unei biserici ce constituie elementul central de solidaritate în cuget şi simţire, în credinţă şi năzuinţe ale închinătorilor ei, precum şi al manifestării dragostei dintre ei. Hramul Bisericii este sărbătoarea la care toţi credincioşii participă cu mare bucurie, amintindu-şi cu acest prilej că aici au fost botezaţi, cununaţi sau, atunci când au fost în necazuri, tot la Biserica lor şi-au găsit alinarea. Asemenea, când au nădăjduit ceva, tot la sfântul locaş au venit să se roage pentru izbândă şi reuşită, iar ultimul drum în această viaţă tot pe aici trece. Biserica exprimă, aşadar, sentimentul de unitate şi dragoste, pe care să le nutrim unii faţă de alţii, pentru buna înţelegere, potrivit preceptului biblic: „să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan 15, 12).

Dorindu-vă să petreceţi cu bucurie acest praznic, ne încredinţăm rugăciunilor Înalt Prea Sfinţitului Pimen, păstorul blând şi înţelegător al tuturor credincioşilor săi şi, la rândul nostru, îl îmbrăţişăm cu părintească şi frăţească dragoste şi îndreptăm gând de iubire faţă de toţi închinătorii care, an de an, din Bucovina şi din întreaga ţară vin să se închine în Biserică şi la moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

Binecuvântându-vă, rog pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, pace, linişte sufletească, toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit şi să petreceţi în comuninuea sfinţilor această sărbătoare, aşa cum au trăit-o veacuri de-a rândul şi bunii şi biruitorii creştini de pe aceste meleaguri.

Al vostru de tot binele doritor şi întru Domnul rugător,

24 iunie 2006,

Bucureşti – Reşedinţa Patriarhală,

La hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

†TEOCTIST,

Arhiepiscop al Bucureştilor,

Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitor al Scaunului Cezareii Capadociei

şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.