Patriarhul Miron Cristea
Patriarhul Nicodim Munteanu
Patriarhul Justinian Marina
Patriarhul Iustin Moisescu

Patriarhul Teoctist Arăpaşu

Patriarhul Daniel Ciobotea

 
Patriarhul Justinian Marina
Patriarhii României
Patriarhul Justinian Marina
Activitatea pastoral misionară
Activitatea publicistică şi editorială
Despre Patriarhul Justinian Marina
Construcţii şi restaurări de biserici
Roadele iubirii de oameni
Galerie foto

Detalii site:
Iniţiator: Bogdan Aligică

Realizat şi  administrat de: Gloria Grup - Consultanta in Sisteme de Management | Finantari Nerambursabile | Solutii IT & Imagine
Pentru păreri şi sugestii
Untitled Document

 

ROADELE IUBIRII DE OAMENI

 

† Justinian
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

( * Cuvântare rostita la 2 decembrie 1956 în cadrul sedintei inaugurale a serbarilor bicentenarului Asezamintelor Spitalicesti "Sfântul Spiridon" din Iasi.)

Domnule Presedinte,
Onorata Asistenta,

Comitetul de sarbatorire a bicentenarului asezamintelor spitalicesti, de pe lânga Manastirea Sfântul Spiridon din Iasi, mi-a facut invitatia sa particip la festivitatile de astazi, – în amintirea faptului ca am fost Arhiereu Vicar al Mitropoliei Moldovei si Egumen al acestei manastiri, situatii care mi-au dat prilejul sa sfatuiesc, sa încurajez în munca si sa sufar alaturi de toti aceia care au rezidit spitalul Spiridoniei, dupa distrugerile pricinuite în timpul celui de al doilea razboi mondial. Ne-a stat atunci în fata o porunca a Conducatorilor Patriei noastre, dornici sa vada ridicându-se din ruine bolnitele seculare ale Sfântului Spiridon de pe ulita Hagioaiei – si ne-a înfratit în munca privelistea zguduitoare a lasului martir.

Cuprins de adânca emotie, multumesc din adâncul inimii organizatorilor acestei reuniuni sarbatoresti pentru chemarea ce mi-au facut si îmi plec fruntea cu pietate la amintirea eroismului si spiritului de jertfa care s-a daruit aci, de fiecare din noi, alaturi de inimosul epitrop, Profesorul Academician Vasile Rascanu, la rectitorirea acestui prim asezamânt spitalicesc din Moldova.

Sa coborâm însa, deocamdata, pe povârnisul timpului, cu peste doua sute de ani în urma, ca sa cunoastem trecutul plin de sfinte învataminte si bun dreptar pentru viitor, caci – cum ne spune si poetul:

"În manastiri, spitale, pe pietre se mai tine
Din gloria strabuna si din trecutul bine
Când tac gurile moarte, vorbesc pietrele mute".
Ioan Heliade Radulescu

Crestinismul este, prin excelenta religia iubirii; iubirea este coloana sa vertebrala. Religia aceasta a proclamat principiul iubirii omului în lipsurile lui, identificarea noastra cu cel flamând, cu cel sarac si cu cel bolnav; iar istoria de mai târziu a Bisericii crestine a întrupat principiul acesta în realitati de viata, care pun în uimire pe cercetatorii nepartinitori ai trecutului.

"Crestinismul a întins, prin iubire, sfera notiunii de om la toti oameni; el a descoperit pe aproapele în parabola Samarineanului, care face mila cu strainul si cu dusmanul sau; iar Biserica a îmblânzit pe oameni, a schimbat raporturile dintre ei, a micsorat distantele sociale, a potolit patimile omenesti, a apropiat pe om de om, a pus pe om în serviciul omului" (T.M. Popescu, "Caritatea crestina"). În aceasta sta taina biruintei pe care a câstigat-o crestinismul în lume, umbrind toate religiile si conceptiile filozofice ale lumii vechi.

Biserica a dat asistentei sociale o organizare rodnica si binefacatoare. Dar cum asistenta sociala nu este posibila fara mijloace de ordin material, a fost necesar sa se fixeze mai întâi pozitia sa doctrinara fata de natura si rolul bogatiei, care "nu este un rau în sine, dar nu este un scop; ea este un mijloc de a face bine si de a se mântui..., caci bogatul se mântuieste prin milostenie. Bogatia este un dar al lui Dumnezeu încredintat omului spre administrare. Ea nu apartine numai bogatului ci si celor saraci, devine un bun comun, prin darnicia cu care bogatii trebuie sa ajute pe cei în lipsa" (idem, ibidem).

Instructiile caritabile de asistenta sociala n-au fost cunoscute de lumea veche. Numai sub imperiul milei crestine apar: casele pentru cresterea copiilor parasiti sau a orfanilor, azilele pentru saraci si batrâni, spitalele pentru îngrijirea bolnavilor si întretinerea infimilor, xenodohiile pentru primirea calatorilor si a pelerinilor. Lumea veche nu cunoscuse case de bolnavi decât pentru soldati si pentru sclavi, adica pentru doua categorii de oameni, a caror vindecare interesa îndeosebi Statul si pe stapâni. Nu iubirea de oameni, ci folosul ce aduceau interesa îngrijirea lor. Îgrijirea bolnavilor ca oameni, indiferent de credinta, neamul, pozitia sau rolul lor social, în case destinate exclusiv acestui înalt scop umanitar, este "o foarte importanta forma a filantropiei, pe care lumea a învatat-o de la Biserica" –, cei bogati daruind averi însemnate pentru cautarea sanatatii celor suferinzi.

În toata istoria filantropiei crestine, nu se cunoaste o institutie de binefacere care sa poata sta alaturi de realizarile Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscop în Cezareea Capadociei acum o mie sase sute de ani. Acesta a ridicat, la marginea orasului sau de resedinta, o adevarata cetate a caritatii crestine, care cuprindea: azil pentru batrâni, spitale, leprozerie – prima institutie de acest fel în istorie – case pentru primirea calatorilor, orfelinat cu scoala de meserii pentru copiii nimanui si, în mijlocul acestora, "institutia sfânta, care crea si ocrotea pe toate celelalte în numele lui Iisus Hristos, o biserica". Tot ceea ce lumea crestina a, izbutit sa înfaptuiasca mai târziu în domeniul caritatii si asistentei sociale, a avut ca punct de plecare si model desavârsit de organizare, opera filantropica a Marelui Vasile, mort în anul de la Hristos 379.

Asezamintele spitalicesti moldovene ale Spiridoniei au luat fiinta acum doua sute de ani, tot ca un fruct al credintei crestine si ca o expresie vie a religiozitatii poporului nostru. Construirea unui spital, la noi, a fost totdeauna precedata de zidirea unei biserici. Precum odinioara, în veacurile de la începutul crestinismului, în cuprinsul imperiului roman, spitalul a fost o creatie a Bisericii crestine –, tot asa, pe întinderile tarii noastre, primele asezaminte spitalicesti s-au nascut în preajma bisericilor si a manastirilor si au continuat sa existe prin purtarea de grija si bunurile acestora. La Iasi sau la Roman, la Focsani sau la Slanicul Moldovei, spitalele si sanatoriile Spiridoniei s-au nascut si au crescut sub obladuirea Bisericii, iar daniile celor avuti: negustori, boieri si domnitori, au fost facute pe seama Bisericii, spre pomenirea vesnica a donatorilor si în scopuri de binefacere si caritate crestina.

Este datoria Bisericii crestine sa savârseasca opere de binefacere, mai ales când este în cumpana sanatatea sau viata oamenilor. Bisericile si manastirile moldovene, ca si cele din }ara Româneasca, în jurul carora au fost înaltate spitale si sanatorii si care au primit de la credinciosii lor însemnate danii pentru opere de asistenta sociala – au stiut sa împlineasca, în acelasi timp, si porunca Evangheliei privind iubirea de oameni, si vrerile crestinesti ale donatorilor. Lucrând în felul acesta, Biserica neamului nostru a savârsit o opera de mare însemnatate sociala. Este titlul ei de glorie si mândria ei.

S-a spus în trecut – iar pe alocuri se mai spune si astazi – ca religia crestina desprinde pe om de tot ceea ce poate sa însemne viata pamânteasca, îndreptându-i gândurile si viata numai spre cer. Dar este un fapt, de netagaduit istoriceste, ca cel mai mult bine l-a facut pe pamânt aceasta religie crestina, în numele unei sfinte virtuti: virtutea iubirii de oameni.

Acest lucru este adeverit si cu privire la asezamântul spitalicesc al carui bicentenar îl sarbatorim astazi, caci, la numai sase ani de la întemeierea lui, Patriarhul Samuil din Constantinopol mentiona în gramata despre Manastirea Sfântul Spiridon: "... înaltata acum câtva timp..., s-a gasit de bine de cei dintâi ctitori ai bisericii, nu numai sa ramâna în cea de la început a ei cladire, ci sa se lateasca si sa creasca mai mare si în mai larg cuprins... si sa o înzestreze... cu cladiri de case si sa orânduiasca a se face bolnita si spital pentru îngrijirea si slujba bolnavilor, au luat asupra lor acest lucru placut lui Dumnezeu si al binefacerii fata de bolnavi" (Istoricul spitalului, p. 16).

În numele credintei religioase, care le-a nascut, manastirile noastre au fost centre de iradiatie culturala si ferment activ si creator în toate problemele sociale care se cereau rezolvate spre binele si fericirea pamânteasca a oamenilor. Este o profunda eroare sa se spuna ca Biserica crestina nu si-a plecat inima spre realitatile pamântesti ale vietii omenesti si ca n-a militat activ pentru promovarea institutiilor menite sa faca aceasta viata mai usoara, mai placuta si mai frumoasa; bolnitele Manastirii Sfântul Spiridon, care au fost nu numai primul spital din toata }ara Moldovei, ci si prima scoala din care s-au dezvoltat învatamântul si practica medicala în aceasta provincie istorica a neamului nostru, pun în lumina eroarea celor care gândesc astfel. Un egumen, adica un om al Bisericii, s-a aflat întotdeauna în fruntea Spiridoniei, – Arhiereii si Mitropolitii Moldovei conducând aceasta institutie cu pricepere si îndrumându-i activitatea spre îndeplinirea unui rol social de primul ordin, în trecut, ca si astazi, medicii Moldovei s-au format în clinicile Spiridoniei si – dupa câte stim –, orice medic din aceasta parte de tara încearca un sentiment de legitima mândrie când poate sa scrie în statul sau de serviciu: "Fost intern al Spitalelor Spiridoniei". În cealalta capitala a tarii, la Bucuresti, în bolnitele si spitalele de pe lânga manastirile si bisericile cunoscute, lucrurile s-au petrecut la fel.

Biserica nu mai are astazi în grija sa directa organizarea si înzestrarea acestor spitale, care au trecut împreuna cu averile si asezamintele lor, în întregime, la Stat. Conditii istorice obiective au adus si în acest domeniu de activitate transformari si înnoiri radicale. Prin aceasta însa, Biserica n-a încetat sa se preocupe de problema sanatatii poporului. În pas cu toata orientarea medicala a vremii, Biserica sprijina acum actiunea publica de prevenire a bolilor, face adica si ea – în limitele de pastoratie ale apostolului social, opera de medicina preventiva, si initiaza pe viitorii sai clerici în actiuni sanitare de prim ajutor.

Semnificative, în aceasta privinta, sunt îndemnurile parintesti îndreptate catre clerul ortodox din tara noastra de Siodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Româna, în sedinta sa din 17 martie anul acesta, din care citam:

"... taranimea alcatuieste marea majoritate a credinciosilor Bisericii Ortodoxe Române, – si daca misiunea noastra esentiala este aceea de a calauzi pasii acestor credinciosi pe cararile ce duc la dobândirea împaratiei cerurilor, nu ne este totusi iertat sa nu ne preocupam si de viata lor materiala pe acest pamânt, în numele Celui care a venit în lume, ca "lumea sa aiba viata si sa aiba din belsug" (Ioan 10, 10)... }aranul român nu cunoaste îndeajuns cum sa se gospodareasca pentru a-si asigura o hrana substantiala, care sa-i dea energia trebuitoare în vederea muncilor agricole la care este chemat în anumite timpuri ale anului... Trebuie sa dam credinciosilor nostri de la sate putinta sa se hraneasca îndestulator, chiar atunci când simtirea lor religioasa îi îndeamna sa împlineasca pravila grea a postului...".

Tot asa trebuie înteleasa înfiintarea cursului practic de Medicina Generala cu aplicatiuni la activitatea pastorala a viitorilor nostri preoti, care a fost inaugurat anul acesta la Institutul Teologic din Bucuresti. Caci "în lumea satelor, cel dintâi chemat la capatâiul bolnavilor, este preotul. Ca mijlocitor între om si Dumnezeu, el primeste atunci marturisirea celui aflat în suferinta si-l mângâie în durere prin împartasirea cu Sfintele Taine. Cine poate spune ca preotul si-a închinat cu aceasta, întru totul, misiunea lui fata de cel bolnav, de casa în care se afla si de vecinii ei? Împartasirii cu Sfintele Taine, el va trebui atunci sa-i adauge: sfaturi de igiena cu posibilitati imediate de aplicare, usoare medicamentatii pentru înlaturarea febrei, semnalarea gravitatii bolii, necesitatea unei internari sau operatii –, în sfârsit un arsenal întreg de masuri, care cer pricepere si cunostinte de specialitate, si pe care nu le poti stapâni fara studii adecvate".

Se spune, pe buna dreptate, ca nimic nu poate egala în frumusete satisfactiile de ordin moral pe care ti le da în aceasta viata munca cinstita si constiinta datoriei împlinite. Adevarul acesta se verifica pentru toti cei prezenti, aici, la sarbatorirea bicentenarului acestui spital, ridicat lânga streasina Manastirii Sfântului Spiridon. Mai bine de jumatate din pavilioanele lui zaceau, acum doisprezece ani, în ruina. Rani adânci sângerau peste tot trupul Moldovei, pustiita de urgia razboiului, – dar cea dintâi dintre ranile care se cereau grabnic vindecate, consta în refacerea acestui asezamânt spitalicesc. O sarcina uriasa ne-a stat atunci în fata. Dragostea de om ne-a dat curaj si putere de munca, iar Profesorul Academician Vasile Rascanu a fost sufletul actiunii de restaurare a spitalului în ruina. Amintindu-ne acum de istoria bicentenarului acestui spital si de rolul pe care el l-a îndeplinit în viata medicala a Moldovei, noi nu putem uita munca dezinteresata a Epitropului-Profesor Vasile Rascanu si sufletul care s-a daruit de noi toti, cu un deceniu în urma, pentru rectitorirea lui. Aflam aici una din satisfactiile mari si bucuriile alese ale vietii noastre publice.

Fie ca aceste pagini glorioase din viata medicala a Moldovei si acest popas sarbatoresc în bolnitele refacute ale Spiridoniei, sa însemne un îndemn la munca si pentru generatiile viitoare, în slujba dragostei de oameni, care – fara încetare – veacuri de-a rândul, a însufletit pe înaintasii nostri pentru traducerea în viata a unui crez umanitar, înscris cu slove nepieritoare pe frontispiciile acestor asezaminte bisericesti de caritate crestina, întâmpinându-i cu astfel de cuvinte:

"Voi, care fara ajutor v-aflati truditi de boale,
Veniti, iubirea cea de om va cheama sa va scoale.
Cât e cu putinta, aici gasiti duioasa mângâiere,
Iar darul cel desavârsit, numai de sus se cere!"

 

Extras din Volumul
Biserica în Misiune
Patriarhia Româna la ceas aniversar, paginile 405-412

Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti 2005

 

 
© Biserica Ortodoxă Română
Untitled Document
Noutăţi

Sfinţi Români
Învăţătura de credinţă
Click aici pentru Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă
Sfânta scriptură sau Biblia
Click aici pentru a putea citi Biblia online