O datorie sfanta ne indeamna sa aducem la cunostinta cititorilor stradaniile Bisericii noastre pentru construirea in Bucuresti a unei catedrale patriarhale, inchinate tuturor eroilor care s-au jertfit, de-a lungul intregii noastre istorii pe altarul credintei, libertatii si unitatii neamului romanesc.
Dupa cum se cunoaste, catedrala este biserica unde slujeste episcopul, mitropolitul sau patriarhul, si ea reprezinta simbolul unitatii si autoritatii bisericesti. Biserica Ortodoxa Romana, desi ridicata la treapta de Patriarhie in 1925, nu are nici pana astazi o catedrala patriarhala, expresie a marturiei crestine a fiilor ei, cum au toate celelalte Biserici Ortodoxe. Orice Biserica Ortodoxa isi afirma si in acest mod personalitatea sa. Patriarhiile slave si grecesti au si facut-o deja, avand catedrale impunatoare. Si Biserica Ortodoxa Romana, care este o Biserica dintre cele mai mari in randurile Bisericilor Ortodoxe, are nevoie de o catedrala in Bucuresti pe masura prestigiului de care ea se bucura in Ortodoxie si in lumea crestina, caci biserica cu hramul "Sfintii Imparati Constantin si Elena" de pe Dealul Patriarhiei, folosita drept catedrala, nu este a Patriarhiei, ci a Arhiepiscopiei Bucurestilor sau a Mitropoliei Munteniei si Dobrogei, si a devenit de mult neincapatoare.
De altfel, toate marile orase ale lumii au cate o catedrala, cate o biserica dominanta. Avem si la noi in tara catedrale mari si frumoase, la Iasi, Cluj, Timisoara, Constanta, Sibiu, Ramnicu Valcea, cele mai multe fiind edificii emblematice pentru orasele respective. si Bucurestiul trebuie sa aiba o catedrala, o biserica reprezentativa. Si daca Patriarhia nu are o catedrala, nu are nici Capitala o asemenea emblema.
Primele demersuri
Edificarea unui asemenea asezamant temeluit pe jertfe isi are adanci radacini in istoria poporului roman. si este suficient sa amintim, dintre voievozii si domnitorii nostri fauritori de tara si neam, pe Binecredinciosul Voievod stefan cel Mare si Sfant, pe marele voievod Mihai Viteazul, pe luminatii domnitori Matei Basarab si Vasile Lupu, pe Sfantul Domnitor Martir Constantin Brancoveanu, care, de fiecare data dupa inscrierea unei glorioase pagini de eroism si jertfelnicie in zbuciumata noastra istorie, ridicau drept multumire lui Dumnezeu altare si biserici, unde sa fie invesnicita peste veacuri cinstirea eroilor neamului. Pamantul romanesc a fost, astfel, inzestrat, de-a lungul secolelor, cu numeroase lacasuri de inchinare, iar unele dintre ele, pe langa menirea lor sacra, au devenit monumente de o inestimabila valoare arhitectonica, artistica si istorica. Asemenea monumente au fost inaltate, alaturi de voievozii si domnitorii romani, si de ierarhii Bisericii, de dregatorii tarii, de clerici si credinciosi, inscriindu-si cu totii in istorie numele de ctitori de asezaminte si vetre de spiritualitate romaneasca.
In aceasta sfanta traditie romaneasca a incoltit in inimile inaintasilor nostri de acum o suta de ani, dupa razboiul glorios din 1877-1878, ideea construirii in Bucuresti a unei catedrale inchinate eroilor care s-au jertfit pentru credinta si unitatea neamului si pentru independenta de stat a Romaniei. Recunoasterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Romane in 1885, a facut si mai imperioasa aceasta idee, de a avea o catedrala in Bucuresti pe masura noii demnitati a Bisericii si a neamului romanesc. Ea a fost impartasita, deopotriva, de forurile conducatoare ale tarii si de carturarii vremii, dar si de ierarhii, clerul si credinciosii Bisericii.
S-a dorit atunci ca aceasta catedrala sa aiba o capacitate corespunzatoare, pentru a fi functionala din punct de vedere practic, cand se oficiaza slujbe religioase in sobor si cu participarea masiva a credinciosilor, indeosebi la marile sarbatori nationale si bisericesti. De asemenea, s-a avut in vedere ca ea sa aiba si o anumita monumentalitate, iar ca stil sa reprezinta traditia artistica romaneasca, spre a fi podoaba orasului, emblema capitalei Romaniei independente si, totodata, marturie pentru alte popoare despre inaltele sentimente crestinesti ale romanilor.
Desi se alocasera fondurile necesare in acest scop de la bugetul statului, discutiile privind locul de amplasare a viitoarei catedrale, care se dorea a fi in zona centrala a orasului, pe un platou inalt, cat mai aproape de Dealul Mitropoliei, spre a avea o larga perspectiva, au amanat, insa, de la an la an luarea unei decizii concrete, incat catedrala a ramas in stadiul de proiect.
Demersul Patriarhului Miron Cristea
Ideea catedralei a fost reluata in deceniul al treilea al secolului trecut de primul patriarh al Bisericii noastre, Miron Cristea, si generatia sa, ca incununare a jertfelor pentru intregirea tarii si multumire lui Dumnezeu pentru faurirea statului national unitar roman in 1918, si a fost numita CATEDRALA MANTUIRII NEAMULUI.
Infiintarea Patriarhiei Romane in 1925 a readus in actualitate cu si mai multa vigoare necesitatea acestui sfant lacas, menit sa marcheze noua demnitate a Bisericii si sa serveasca drept CATEDRALA PATRIARHALA.
Ea a fost imbratisata cu entuziasm in cercurile cele mai largi, care asteptau sa fie inaltata cat mai curand si cat mai frumoasa, demna de Romania intregita si de Biserica nationala, ridicata la treapta de Patriarhie. Amplasarea ei a starnit, insa, o dezbatere aprinsa in presa. Prin articole, studii si brosuri tiparite, prin memorii si scrisori adresate Patriarhului Miron Cristea, arhitecti, ingineri, profesori, specialisti in urbanism si sistematizare edilitara, scriitori si gazetari, s-au intrecut in a face propuneri concrete, indicand peste zece locuri in capitala de amplasare a noii catedrale, cele mai multe necorespunzatoare.
Amplasamentul dorit de Patriarhul Miron Cristea era Parcul Carol, din urmatoarele motive:
1. Terenul pe care s-a amenajat Parcul Carol, intre anii 1905-1906, a apartinut Mitropoliei Tarii Romanesti inca de la mijlocul secolului al XVII, cand resedinta acesteia s-a mutat oficial si definitiv de la Targoviste la Bucuresti, si a facut parte din vatra ei istorica. Pe acest teren, Mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793) a cladit o fantana cu un foisor, ramanandu-i pana astazi numele in toponomia locului: Dealul si Lacul Filaret. Iar urmasul sau, Mitropolitul Dositei Filitti (1793-1812), a infrumusetat locul cu arbori si alei, a amenajat lacul si a extins foisorul, adaugandu-i un etaj, si a facut acolo o gradina de odihna pentru bucuresteni, numita Gradina Filaret. Ridicarea in acest spatiu a Catedralei Mantuirii Neamului era, deci, o restituire indreptatita care se facea Bisericii, dorita de Patriarhul Miron Cristea si generatia Sa.
2. In Parcul Carol se afla, din 1923, Mormantului Eroului Necunoscut, simbolul jertfelor romanesti si al legaturilor cu trecutul nostru istoric, care cerea sa fie strajuit de Catedrala Mantuirii Neamului. In felul acesta, cinstirea eroilor neamului se implinea dupa toate randuielile bisericesti si nationale, prin Sfanta Liturghie si pomenirile de peste an. De altfel, cultul sfintilor Bisericii sta in legatura stransa cu cultul eroilor neamului. O traditie veche aseaza mormintele eroilor in jurul bisericilor, iar pe mormintele sfintilor si ale martirilor s-au inaltat primele biserici. si e bine sa se stie ca, din punct de vedere teologic si religios, omul nu se mantuieste singur, ci neamul este contextul mantuirii sale, context cu care el este si ramane solidar. Iar neamul se mantuieste prin jertfa fiilor sai, si simbolul acestei jertfe, la noi, este flacara de pe Mormantul Eroului Necunoscut. Impreuna, deci, Catedrala Mantuirii Neamului si Mormantul Eroului Necunoscut intruchipeaza in mod desavarsit cinstirea, evlavia si mantuirea intregii semintii romanesti.
3. Parcul Carol este cel mai apropiat loc de vechea catedrala si de Resedinta Patriarhala, care raman vatra seculara a Patriarhiei Romane, de unde se pot organiza procesiuni la marile sarbatori religioase si nationale si la intruniri crestine, inlesnindu-se astfel functia liturgica.
4. Parcul Carol este un spatiu harazit pentru un asemenea amplasament raspunzand randuielilor bisericesti care prevad ca sfintele locasuri sa fie asezate la loc curat, linistit si elevat, propriu slujbelor liturgice, iar daca posibilitatile de relief permit, sa fie ridicate pe o colina sau pe un platou inalt. In Parcul Carol se constituia, astfel, un reprezentativ ansamblu monumental, apropiat de Centrul Patriarhal, care nu numai ca nu stirbea cu nimic frumusetea peisajului, dar ii intregea valoarea, innobiland-o si desavarsind-o.
Acest amplasament, dorit de Patriarhul Miron Cristea, a fost recomandat si de specialisti, intre care si reputatul arhitect roman Cristofi Cerchez, care declara in ziarul "Universul" , din 2 martie 1929, urmatoarele despre locul de asezare a viitoarei catedrale patriarhale: "Eu, un astfel de monument nu l-as vedea in alta parte decat in Parcul Carol, cu acele frumoase gradini, cu acea deschisa si adanca esplanada, cu acea splendida perspectiva, si anume pe locul unde se gaseste Palatul Artelor, devenit Muzeul Militar, care nu sintetizeaza si nu simbolizeaza nimic. Ar fi si un act de pietate fata de Eroul Necunoscut, care in nici un caz nu apartine unui muzeu, fie el chiar militar. Eroul Necunoscut este simbolul mistic al insasi natiunii si el nu poate sta decat intr-un loc de pietate" .
Piedicile ivite in calea obtinerii terenului in Parcul Carol, care amenintau sa zadarnicesca inceperea lucrarilor pregatitoare, l-au determinat pe Patriarhul Miron Cristea, atacat si hartuit de presa, sa se opreasca asupra locului de la poalele Dealului Patriarhiei, numit Piata Bibescu Voda, Piata Unirii de astazi, pe care l-a marcat cu o troita, sfintita la 11 mai 1929, cand a spus intre altele, urmatoarele: "Rog pe Milostivul Dumnezeu sa reverse asupra tarii noastre darurile Sale cele bogate, ca din belsugul lor, nu numai inaltele stapaniri ci si toti fiii Bisericii sa poata contribui cat de putin - fie si numai cu dinarul vaduvei din Sf. Evanghelie - pentru zidirea, terminarea si inzestrarea catedralei noi, ca astfel, prin caramida sa, ori prin firul de nisip al jertfei sale, fiecare credincios al Bisericii sa se simta sufleteste legat de catedrala, de biserica Patriarhiei Romane, de Catedrala Mantuirii Neamului" .
Asadar, dupa discutii, cautari si amanari repetate, Catedrala Patriarhiei, numita Catedrala Mantuirii Neamului de Patriarhul Miron Cristea, si-a gasit amplasamentul in Piata Bibescu Voda, pe locul pietei de zarzavat si halei de peste, care trebuiau mutate, iar Dambovita acoperita in aceasta zona, ca Pruncul Iisus si Mama Sa, care "l-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru El la Betleem" (Luca 2, 7), cum ne spune Sfanta Evanghelie. Se facuse, totusi, un mic inceput pentru implinirea acestei dorinte a inaintasilor si cerinta imediata a Bisericii, mereu tergiversata pana atunci. Din nefericire, lucrurile s-au oprit aici, caci vremurile potrivnice si greutati de tot felul n-au ingaduit ca acest proiect sa se realizeze nici in timpul Patriarhului Miron Cristea si nici a urmasilor sai la carma Bisericii Ortodoxe Romane, desi o incercare s-a mai facut in 1943, pe vremea Patriarhului Nicodim Munteanu, de a aseza catedrala pe locul Arsenalului Armatei, dar faclia acestei dorinte nu s-a stins, ci ni s-a transmis noua, celor de astazi.
Reluarea demersurilor pentru Catedrala Patriarhiei
Dupa evenimentele din 1989, ideea construirii CATEDRALEI MANTUIRII NEAMULUI, cum a fost numita CATEDRALA PATRIARHIEI de Patriarhul Miron Cristea, a prins din nou viata, legata atat de cinstirea jertfelor inaintasilor pentru credinta si unitatea neamului, dar si a jertfelor pentru eliberarea tarii de dictatura si ateism.
Incepand din 1990, si cu mai multa staruinta din 1992 incoace, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a organizat o larga consultare cu membrii Sfantului Sinod si ai Consiliului National Bisericesc si cu personalitati din domeniile culturii, artei, istoriei, arhitecturii, care au imbratisat si sustinut cu caldura reluarea acestui proiect in Parcul Carol din Capitala, si a initiat, totodata, o corespondenta cu autoritatile statului in acest scop. Apoi, in februarie 1995, cu prilejul festivitatilor dedicate aniversarii Autocefaliei Bisericii si infiintarii Patriarhiei, Prea Fericirea Sa a indreptat un apel catre conducatorii tarii, catre cler si credinciosi ca sa imbratiseze ideea construirii catedralei si amplasarea ei in Parcul Carol. Apelul a fost intampinat cu bucurie crestineasca de intreaga suflare ortodoxa romaneasca, marturie stand numeroasele memorii si scrisori de sprijinire a acestei initiative.
In continuare, in septembrie 1995, s-a constituit la Patriarhie, sub presedintia Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, comisia consultativa pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, alcatuita din ierarhi ai Sfantului Sinod si membri ai Consiliului National Bisericesc, academicieni, profesori universitari, teologi, clerici, istorici, arhitecti, ingineri si alti specialisti, iar intre anii 1996-1998 s-au repetat interventiile la autoritatile statului si la Primaria Capitalei pentru terenul din Parcul Carol.
Dupa doua incercari nereusite, intre anii 1999-2002, de asezare a catedralei in Piata Unirii si pe axul Bulevardului Unirii, pentru care s-a organizat si cate un concurs de proiecte de arhitectura, ambele solutii dovedindu-se nepotrivite ca amplasament, la inceputul anului 2003, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a reluat demersurile catre autoritatile statului pentru Parcul Carol. Intampinand cu intelegerea cuvenita aceasta solicitare a Patriarhiei, Guvernul Romaniei, prin Hotararea nr. 468 din 18 aprilie 2003, a transmis in folosinta gratuita Bisericii Ortodoxe Romane o suprafata de 5 ha teren in Parcul Carol, pe platoul central, ocupat de imobilul fostului Monument al eroilor comunisti, dezafectat dupa 1990, in preajma Mormantului Eroului Necunoscut langa care trebuie sa se inalte Catedrala Mantuirii Neamului. Pentru punerea in aplicare a prevederilor acestei hotarari de guvern, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a convocat la Patriarhie, in ziua de 6 mai 2003, Consiliul National Bisericesc si Comisia consultativa pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, care au luat act cu satisfactie de trecerea in administrarea Bisericii a platoului central din Parcul Carol, gasindu-l cel mai indicat din toate punctele de vedere pentru viitoarea catedrala, si au recomandat sa se treaca de indata la intocmirea studiilor de amplasament si a documentatiei preliminare, spre a putea incepe lucrarile pregatitoare. Totodata, membrii celor doua organisme si-au exprimat toata consideratia pentru fostul Monument al eroilor comunisti, ca edificiu de arhitectura si realizare artistica, dar au subliniat ca acesta nu poate coexista cu viitoarea catedrala si au cerut sa fie translatat sau reconstruit pe alt amplasament.
Tot asa gandesc si credinciosii care se vor ruga in viitoarea catedrala si intreaga suflare ortodoxa romaneasca, ce considera un mare pacat sa se negocieze aceasta "piatra neagra" lasata de dictatura in Parcul Carol cu Altarul Neamului, simbolul luminii apostolice la care a fost chemat poporul nostru sa o poarte in dainuirea sa. Socotind ca Monumentul eroilor comunisti poate fi plasat in oricare alta parte a orasului, daca se crede de cuviinta, spre a consemna pentru posteritate aceasta pagina intunecata din istoria nationala, toti romanii ortodocsi din tara si de pretutindeni sprijina cu insufletire asezarea Caledralei Mantuirii Neamului, cu hramul "Inaltarea Domnului" si "Sf. Apostol Andrei" , in Parcul Carol din Capitala, pe fostul teren al Bisericii, langa Mormantul Eroului Necunoscut, cum a dorit si Patriarhul Miron Cristea si generatia sa.
Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu !
Gheorghe Vasilescu
